학술논문

Cardiac resynchronization therapy in Romania - results from the European Society of Cardiology CRT Survey II.
Document Type
Article
Source
Romanian Journal of Cardiology. 2020, Vol. 30 Issue 1, p48-55. 8p.
Subject
*CARDIAC pacing
*HEART failure patients
*VENTRICULAR ejection fraction
*CARDIOLOGY
*HEART failure
Language
ISSN
1220-658X
Abstract
Obiective - European Cardiac Resynchronization Therapy Survey II este al doilea sondaj privind terapia de resincronizare cardiacă (CRT) al Heart Failure Association şi al European Heart Rhythm Association, realizat cu scopul de a evalua practicile de implant şi urmărire a pacienţilor în ţările europene. Aceste date permit, pentru prima dată, o imagine în detaliu asupra strategiilor de implant CRT la pacienţii din România. Metode - În studiu au fost incluşi 214 pacienţi cărora li s-a implantat un CRT-P/CRT-D în 7 centre de implant din România. Pentru fiecare tentativă de implant s-a completat online un formular incluzând date despre indicaţie şi procedură. Rezultate - Pacienţii cu CRT din România au fost mai tineri decât restul pacienţilor din Europa (p<0,001), au avut simptome de insuficienţă cardiacă mai severe, fracţie de ejecţie mai scăzută şi o durată mai crescută a complexului QRS. Mai mult de jumătate dintre pacienţi au avut cardiomiopatie non-ischemică. Majoritatea pacienţilor au fost în ritm sinusal şi au avut o durată medie a complexului QRS de 163±24 ms. Metoda imagistică cel mai frecvent folosită a fost ecocardiografia, iar fracţia de ejecţie medie a ventriculului stâng a fost 24,9±8%. În comparaţie cu celelalte ţări europene, în România au fost implantate mai puţine dispozitive de tip CRT-D şi sonde ventriculare multipolare (p<0,001). Concluzie - În România indicaţiile privind terapia de resincronizare cardiacă urmează recomandările celor mai recente ghiduri ale ESC, dar proporţia dispozitivelor de tip CRT-D în România este mai mică decât în celelalte ţări Europene şi pacienţi cu insuficienţă cardiacă mai severă beneficiază de CRT. CRT ar trebui să fie luată în considerare mai precoce la pacienţii cu insuficienţă cardiacă pentru ameliorarea răspunsului. [ABSTRACT FROM AUTHOR]