부산대학교 도서관

Terapia medicamentoasă a insuficienței cardiace (IC) a fost bazată pe inhibarea principalelor mecanisme fiziopatologice implicate, anume: sistemul adrenergic și sistemul reninăangiotensină-aldosteron. Introducerea terapiei etiopatotogenice, compusă din beta-blocante, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei și antagoniști ai receptorilor mineralocorticoizi a marcat începutul unei noi ere în tratamentul insuficienței cardiace, întrucât folosind acest arsenal terapeutic a fost obținut atât controlul simptomelor, cât și ameliorarea prognosticului. Deși au fost adăgate noi opțiuni terapeutice, tratamentul insuficienței cardiace a fost bazat pe aceleași principii terapeutice, nefiind introduse noi clase. Beneficiile observate în contextul modulării activității sistemului peptidelor natriuretice prin inhibarea neprilizinei, cum ar fi ameliorarea prognosticului și scăderea incidenței complicațiilor pe termen lung și scurt, au constituit premisele promovării sacubitril/valsartanului (SV) în tratamentul pacienților cu IC cu fracție de ejecție redusă. La ora actuală, aproximativ 2.8 milioane de pacienți se află deja în tratament cu SV, ceea ce atestă eficiența și importanța SV în tratamentul IC(1). Tocmai de aceea, medicii interniști ar trebui să fie informați despre indicațiile, beneficiile și principiile clinice ale tratamentului cu SV. [ABSTRACT FROM AUTHOR]